Monday, January 06, 2014

Bani de noapte

Am primit cadou de curand, de la Cristina, o pisica Neko aducatoare de noroc financiar, venita direct din Singapore. Toata ziua da din mana, de revelion i-am pus chiar si o sorcova daca tot era asa harnica. Uneori mi se pare ca tine un deget in jos, ca si cum ar spune "Off with your head", alteori pare ca saluta insistent, ca un vecin care tot spune "heeeei" desi e clar ca tu vrei sa te prefaci ca nu l-ai vazut. Uneori mi se pare ca e pusa pe semanat si imi arunca seminte direct pe podea, alteori ca e la concert si face semne obscene celor de pe scena. In orice caz, pisica misca ziua labuta fara sa o aud. Inca nu s-a dovedit productiva - nu s-au abatut pana acum asupra mea valuri de bacnote verzi, dar poate, la un moment dat, cine stie...
Noaptea in schimb, pisica se transforma intr-un monstru ticaitor. Labuta care se misca sacadat face mai mult zgomot decat o pendula: TIC TAC TIC TAC! Ca si cum ar vrea sa-mi transmita ca hai sus, nimeni nu doarme, banii se pot face si noaptea.
Nici nu e de mirare, tocmai am aflat de ce. Labuta care se misca e aia stanga si am citit ca spre deosebire de cele dreptace, pisicile Neko stangace au menirea de a aduce clienti si prosperitate in localuri de noapte precum baruri, cluburi, case de gheise (okiya) etc.

No comments: