Tuesday, October 01, 2013

Vremea dovlecilor copti

Internetul are pentru mine parfum de dovleac. Cand am intrat eu prima oara pe internet si m-am minunat de parca ma plimbam prin tara vrajitorului Oz, imi tot ieseau in cale poze cu toamna, copaci rosii cu soare printre crengi, mormane de frunze aurii si dovleci portocalii americani, desi era vara. Asa ca ma simteam mereu ca intr-o toamna nesfarsita si placuta, de parca statea sa inceapa scoala si trebuia sa-mi cumpar caiete, creioane chinezesti si ghiozdan nou. Apoi, cand am inceput eu sa stau cu adevarat pe internet si mi-am facut ca un adevarat profesionist pagina de my yahoo, tin minte ca mi-am pus un wallpaper mov, cu dovleci de halloween si avea totul un aer sarbatoresc. Intram in casuta de e-mail, sa-mi citesc mailul zilnic :)) si totul era frumos si plin de neprevazut si colorat. Si pana in ziua de azi, cand inca am zile cand ma minunez ca exista ceva atat de bun si plin ca internetul, inca ma astept sa intalnesc dovleci la fiecare colt de site, sa primesc mailuri care aduc lucruri bune si sa traiesc intr-o toamna vesnica, insorita, galben-portocalie.


sursa foto

No comments: