Saturday, December 31, 2011

De anul nou e bine sa porti o pereche de dorinte rosii

 Nu stiu ce va doriti voi, dar eu va doresc ca in 2012 sa fiti sanatosi, iubiti si cu chef de viata.
Iar mie imi doresc ca anul viitor sa fiu mai gospodara. Sa-mi cumpar ciocan, palnie, dar si filtru pentru robinet, covor care se aspira usor, manusi de gradinar si grebla de buzunar si scara, pentru ca nu mai vreau sa-mi pun cizmele cu toc ori de cate ori vreau sa ajung la rafturile de sus. Sa-mi cumpar mai putine haine si mai multe oale si farfurii. Si multe, multe flori. Anul asta am invatat sa fiu un pic instalator, anul viitor as dori sa fiu un pic tamplar. Si sa ma apuc sa fac mai multe lucruri handmade pentru ca vreau sa devin un mester artizan!
Imi mai doresc sa-i vad mai des pe oamenii pe care i-am cunoscut pana acum si sa cunosc oameni cat mai intelepti, blanzi, pusi pe treaba si ne-egoisti. Si, daca se poate si nu cer chiar atat de mult, sa am parte de mai putine drame si mai multe aventuri.

Wednesday, December 28, 2011

Pinguinul din Mozambic

Pinguinul stie ca nu are ce cauta in Mozambic, dar asta nu-l impiedica sa fie fericit si sa se simta pinguinul potrivit in locul nepotrivit.
Uneori e bine sa nu ti se indeplineasca dorintele tale si sa ai parte de dorintele altcuiva, sa faci ceea ce nu trebuie ca sa capeti ceea ce ai nevoie, sa faci ceea ce nu credeai ca o sa faci vreodata ca sa primesti ceva ce nu stiai ca vrei sa ai.

ps: sunt inca lenesa si in vacanta asa ca l-am lasat pe pinguin sa scrie acest post. e scurt, pentru ca pinguinii nu au rabdare sa stea prea mult in fata unui calculator si sunt hedonisti - prefera mai degraba sa savureze o acadea cu aroma de peste decat sa scrie despre emotiile si senzatiile lor.

Sunday, December 18, 2011

Soseta, mon amour!

Intotdeauna cand ma duc la cumparaturi, chiar daca ma duc sa cumpar doar o agrafa, ma intorc acasa cu cel putin o pereche de sosete. Locuri precum funky tights, raiul ciorapilor de tot felul, toate modelele si toate culorile, sunt pentru mine niste dumbrave minunate. Pentru ca am mereu senzatia ca nu am indeajuns de multi ciorapi colorati, dungati si imbulinati. Si pentru ca fiecare pereche noua de ciorapi ascunde o promisiune mare: ca poate cu sosetele acelea in picioare o sa mergi in sfarsit inainte si o sa ajungi acolo unde iti doresti: departe. Se spune ca sentimentul pe care il ai atunci cand iti pui in picioare o pereche noua de sosete face parte din elita micilor bucurii importante ale vietii.
Uitati-va intotdeauna cu atentie la sosetele celor din viata voastra.  Sunt niste semne de intrebare crosetate, de mare insemnatate.
Cand cineva nu are nici macar o singura pereche de sosete caraghioase in dulap, inseamna ca are o gaura in suflet de marimea Groapei Marianelor.
Cand cineva rade de sosetele cu dungi, extraterestri, picatele roz sau inimoare pufoase, inseamna ca este bolnav cronic de seriozitate si are in loc de inima, o cravata.
Cand cineva declara ca nu suporta sosetele sau ciorapii, inseamna ca are o problema cu propriile picioare. Si un om care-si reneaga propriile picioare e dubios. Maine-poimaine poate sa-si renege si alte parti importante ale corpului, nu?
Cand cineva poarta doar sosete albe, flausate, inseamna ca are o imaginatie cat un bob de orez flausat.
Cand cineva poarta doar sosete negre sau inchise la culoare, inseamna ca o sa casti des atunci cand discuti cu el. Si ca are o personalitate umbroasa, cu cel putin un schelet ( tot cu sosete negre incaltat) in dulap.

Wednesday, December 14, 2011

E greu sa fii fantomatic

Am mai zis de multe ori ca sunt cu capul in nori. De fapt e inexact spus in nori, ci mai degraba in materia neagra din univers. Capul meu e mereu departe, locuieste in alta galaxie, vine pe pamant ca la serviciu. Si cand intru cu capul in lumea asta, degeaba incerci sa te intelegi cu mine. Nu pricep lucruri de bun simt, fac greseli si tampenii pe care nu le-as face in mod normal intr-o mie de ani, uit chestii simple, am privire confuza si-mi amintesc lucruri ce nu au existat niciodata. Eu ma rasfat si spun ca ma port ca un copac, unii zic ca e vina mea pentru ca sunt zapacita si nu ma concentrez cum trebuie, ca nu sunt responsabila si ca ar trebui sa ma maturizez. Adevarul e ca e greu sa explici unor oameni cu picioarele bine intepenite pe pamant ca nu toti suntem atat de pamanteni. Eu, una, ma simt mai degraba ca o fantoma. Si stim cu totii ca fantomele nu se pricep prea bine sa demonstreze ca exista. Tot ce stiu ele sa faca e sa darame niste obiecte prin camera, sa-ti faca pielea de gaina si sa-ti rasufle usor si rece in par. Si asta nu mai e de ajuns. In ziua de azi, o fantoma trebuie sa stie sa faca prezentari convingatoare, sa vorbeasca cu accent corect limba engleza, sa cunoasca oameni-cheie si sa aiba o coafura decenta. Ceva peste puterile mele.

Sunday, December 11, 2011

"La naiba" este un loc indepartat, din Cehoslovacia

Ce nu am reusit niciodata pana acum? Sa trimit pe cineva care merita "la naiba". Pentru ca eu ma cert civilizat si singurele momente in care injur foarte urat sunt atunci cand ma lovesc de mobila sau imi prind degetele in usa. Se pare insa ca loviturile primite in suflet sunt ceva normal pentru mine, din moment ce nu merita nici macar un banal si naiv "du-te naiba".
De curand insa, i-am urat asta cuiva. Cu pofta. In gand, bineinteles.
Si azi m-am gandit: de fapt unde l-am trimis, unde este acest loc misterios Cum nu urasc pe nimeni si nu doresc raul nimanui, evident ca "la naiba" nu inseamna "in iad". "Naiba" la care ma refer eu este insa un loc extrem de indepartat, care nu poate fi gasit pe nicio harta, si unde eu nu calatoresc niciodata, deci nu exista pericolul sa ne intalnim din greseala pe strada. Unde e mereu lumina gri, de 6 dimineata, noroi pe jos si miros de tren, filmele nordice au subtitrari gresite, camerele au aer de motel, femeile au pantofi butucanosi, e mereu mult de munca la serviciu, telefoanele nu au acoperire dar suna mereu si cand raspunzi vine tonul, televizoarele au purici, se aude muzica de restaurant ieftin atunci cand deschizi fereastra pentru aer curat, oamenii sunt plictisiti si vorbesc taraganat, aparatele foto scot poze urate, albastrui, si bautura e turnata in pahare murdare.
Si recitind descrierea asta, imi pare rau acum pentru toti cei pe care i-am trimis aici. Clar nu e iadul, dar e mai rau ca-n iad. E ca intr-un film comunist, artistic, cehoslovac.

Imi trebuie un oras ca-n filmele SF pentru copii

Imi trebuie un oras cu oameni cu capul in nori. dubios de prietenosi. Care scot capul pe geam si te invita la un jeleu, chiar daca nu te cunosc ( si tu te duci, pentru ca e genul de oras unde e ok sa faci asta, fara sa te temi ca jeleu e nume de cod pentru ceva oribil).
Imi trebuie un oras unde oamenii fabrica singuri bani. Pui masina de fabricat bani in bucatarie, langa cuptorul cu microunde si masina de spalat vase, si te pui pe tiparit. Cine e harnic si scoate bani pe banda rulanta, e bogat. Cine e lenes, n-are.
Imi trebuie un oras unde oamenii au suparari de scurta durata si orgolii dezumflate. Unde oamenii care spun minciuni care dor au o nuanta verzuie, ciudata, astfel incat ii poti recunoaste de la 3 kilometri si te poti feri de ei. Unde casele sunt toate izolate fonic si poti urla pana nu mai poti, poti bate la tobe si poti sa trantesti ibrice pe jos fara sa ai treaba cu vecinii. Unde cumperi dopuri pentru urechi doar pentru ca vrei sa-ti auzi mai bine gandurile.
Imi trebuie un oras-jungla, cu paduri pe bloc si sub bloc, cu duhuri vegetale, fara asfalt, cu masini zburatoare verticale, in forma de pixuri futuriste, care se conduc singure, functioneaza pe baza de aer si ocupa putin loc.
Bine macar ca orasul asta este aici, in capul meu, si nu este in totalitate inexistent. Asta inseamna ca s-ar putea sa-l transform si pe el in realitate, asa cum am reusit cu multe dorinte in trecut.

Tuesday, December 06, 2011

Zeul buburuza

 Azi am muncit mult, am obosit si m-am gandit la buburuze. Am acest tic cognitiv, imi vin numai buburuze in minte cand simt ca nu mai pot.
A fost odata ca niciodata un camion incarcat cu lazi pline ochi de buburuze. Buburuze mari si mici, cu ochelari, cu pantofi cu toc, cu papion, cu carti in buzunar, cu dinti de tigri si cunostinte de semiotica. Toate tipurile de buburuze fusesera urcate in camionul ala si trimise sa se piarda in lume. Pentru ca se decisese ca de acum inainte oamenii nu mai merita sa fie ei cei mai tari de pe pamant. Au nevoie de concurenta, au nevoie sa se uite in sus la cineva si sa-si doreasca sa fie si ei asa. Si dintre toate fiintele pamantului, se pare doar buburuzele, cu bulina lor de inima, au puterea de a micsora cantitatea de rautate dintr-un om. Bine ca nu e vorba de crocodili!