Thursday, October 28, 2010

Un om imposibil sau mai mult ca posibil?

Intr-o discutie-exercitiu de sinceritate, am vorbit cu D. despre cum ar trebui sa fie un om care sa aduca cu el tot binele din lume. Unul care sa nu simta mereu nevoia de a fi in alta parte decat este, sa nu se inchida intr-o cutie din care sare doar atunci cand vrea sa-mi faca o surpriza, sa fie un pic sever dar zambeasca pe ascuns, ca sa nu-mi frica de el, care sa nu se tina departe si nici sa poarte palton atunci cand eu port doar o bluza cu maneca scurta, care nu e rau, dar nici bun, pur si simplu are momentele lui, care e grozav 4 zile pe saptamana si asa-si-asa in celelalte 3, care-si cere scuze dupa ce dezamageste crunt si caruia ii place ca nu arat si nu ma port ca o femeie care locuieste intr-un tablou, care vorbeste sfatos dar nu da sfaturi, dar pe care-l pot intreba cate una, cate alta, asa cum trebuie, ca sa nu mai simt uneori ca toata greutatea lumii este pe umerii mei si nimeni nu ma poate ajuta. Mi-as dori un om caruia nu-i place sa stea intr-o vitrina frigorifica, care are emotii cand se intampla lucruri mari dar nu fuge de ele si nici nu se cearta prea mult, nici nu tranteste mai mult decat o usa sau o cana pe masa atunci cand ii cade cerul in cap.
Recitind ce am scris aici, am acum impresia ca omul asta nu pare uman. Poate ar fi trebuie sa vorbim despre mutantul care aduce cu el tot binele din lume. Dar asta duce catre o alta discutie: apartine viitorul mutantilor?

Monday, October 25, 2010

O poveste infometata pentru copii infometati

A fost odata un om care avea musafiri. Asa ca, dupa ce a iesit de la serviciu, s-a dus sa cumpere paine. A iesit apoi din brutarie cu peste 30 de painisoare ( explodau plasele in mainile lui de atatea painisoare aurii) si a luat-o agale spre casa, gandindu-se fericit la miile de sandvisuri pe care urma sa le faca pentru dragii lui musafiri.
Pe drum insa, painisoarele au inceput sa dispara. Una a incaput perfect in gura unui caine urias care nici macar n-a zis multumesc, alta in mainile a doi golani care se tineau de brat si voiau neaparat sa prade pe cineva, o painisoara a alunecat intr-un canal, in coltii unui mare crocodil in existenta caruia nimeni nu crede, altele au fost furate de un spion invizibil, de un ninja incredibil si de o florareasa care se plictisea, umpland vazele de flori la cismea. Un snop de painisoare a fost secerat de un mic taifun caruia meteorologii ii neaga existenta pana si in ziua de azi si alt snop de painisoare s-a pierdut in negura timpului, atunci cand omul nostru a trecut din greseala printr-o gaura neagra, pe bulevardul Lascar Catargiu.
Asa ca atunci cand a ajuns in sfarsit acasa, omul nu mai avea nicio painisoara. Nu mai avea nici macar plasele, sa adune firimiturile de prin ele. Casa era deja plina de musafiri, toti cu urechile lungite, marite si albastrite de foame. Si cand l-au vazut pe om intrand cu mainile goale, incercand sa le ascunda golul in buzunare, un vaiet prelung s-a auzit din burtile elegantilor musafirilor flamanzi si acestia s-au napustit asupra lui.
Dar aceasta nu este o poveste cu canibali, asa ca nu, musafirii nu si-au mancat gazda. Dar era cat p-aci.

Thursday, October 21, 2010

Ideal-rau si ideal-bine

Cand imi merge rau imi promit o casa cu pod, unde ma pot adaposti de orele negre, printre obiecte vechi si stricate, unde pot plange in voie. Asa-s eu, trebuie sa am o imagine ideala si despre zilele urate. Si ideal ar fi sa ploua cand stau eu in podul ala ( care nu este prafuit, se mentine curat de la sine), eventual cu un caine, o pisica, un papagal si o sinsila pe langa mine ( toti astia se inteleg bine intre ei, nu se gheraie si nu se fugaresc, ori e un miracol ori eu, in lumea asta rea ideala, sunt un fel de Noe si fac animalele sa se inteleaga) Si mai am si o biblioteca plina de carti de povesti, despre stele si fizica ( inteleg fizica in lumea asta, bineinteles), era mezozoica ( a fost cea mai bogata in dinozauri) si tamplarie. Si niste salcami japonezi exagerat de plini de flori, care stau infloriti tot anul, nu numai in luna mai.
Si cand imi merge bine, imi promit printre multe altele ca o sa pun numai povesti si poze pe blogul asta. Ca acum, de exemplu.

Ti-aduci aminte, Teofile...

Spre deosebire de Sadoveanu, eu am vreo 10 Teofili. Sunt administratorii lumii mele interioare si sunt niste barbosi extrem de bine platiti.
Uneori ma simt extrem de norocoasa ca am o lume interioara unde nu-mi lipseste nimic, unde lucrurile nu merg perfect dar nici nu patesc prea multe rele si unde ma refugiez ca in vacanta in momentul in care afara mi-este mult prea greu. Am incercat sa aduc si blogul in partea asta de lume, uneori imi iese, alteori afara-ul da buzna in el cu toata puterea si imi vine sa-l dau afara din gradina secreta pentru ca aduce virusi. Dar ma razgandesc repede pentru ca virusii nu-s niste lucruri chiar atat de importante.
Toata lumea are cate o gradina secreta, asta nu e o mare noutate, chiar daca unele-s invizibile chiar si pentru ei. Mie-mi plac oamenii care au asa ceva si nu le e rusine ca au, nu-si reneaga gradina si pot vorbi cu ei despre toate plantele necunoscute pe care le cultiva acolo.
Teofilii mei leaga prietenii cu Teofilii altora, se casatoresc cu Teofilele lor si uite asa lumile noastre interioare devin imparatii in toata regula, facem congrese si intalniri la nivel inalt. Si cand oamenii astia ies din viata mea, uneori cu mare cearta, alteori tiptil, fara prea mult zgomot, si lumile noastre interioare se despart, se micsoreaza considerabil si administratorii mei se aduna la un vin fiert sa faca ordine prin catastife si sa-si aduca aminte cum era pe vremuri ca sa se asigure ca eu nu o sa uit nimic din ceea ce a fost.

Friday, October 15, 2010

Uneori se intoarce ieri-ul

Este foarte ciudat sentimentul ca traiesti in trecut. De exemplu, acasa nu am apa calda in zilele de luni, marti si miercuri. Nu stiu de ce, e posibil sa fie o conspiratie intre tevi, radet si administratori. Sper sa nu mai dureze mult. Ideea e ca m-am trezit ca trebuie sa cumpar o oala mare, maaaare, cat o parcare, in care sa incalzesc apa. Pentru ca eu am doar o oala mica, un ibric mijlociu si un ibric si mai mic in care trebuie sa incalzesc apa pentru baie in zilele astea si nu-i bine deloc asa. Si e asa ciudat, ca asa facea mama inainte de revolutie. Dar atunci eu incapeam intr-un lighean si totul era mult mai simplu pentru mine.
Si mai simt ca traiesc in trecut cand intru in anumite blocuri, unde miroase a culoare cafeniu-verzui, tocanita de gospodina, pereti zgrunturosi si linoleum pe care au trecut multi pantofi. Si a manere de lift trase de multe degete ( si a usi de lift care au prins multe degete) Asa cum mirosea tot inainte de revolutie. Dupa aia a venit revolutia si a schimbat toate mirosurile. Ca astea se schimba primele.
Si tot prin trecut trec atunci cand merg prin parc. Stiti ca lucrurile ni se par mai mari cand suntem mici si apoi se micsoreaza in fiecare an. Dar aici e altfel. Parcul mi se pare din ce in ce mai mare si nuferii de pe lac, pe care ii tineam minte mici si delicati, sunt acum gigantici si umflati, ca niste baobabi ai lumii nuferilor.

Monday, October 11, 2010

Cluburi secrete din care as putea face parte

- clubul celor care au revelatii numai cand sunt suparati
- societatea oamenilor cuminti carora le place sa stea la soare si sa se uite in jur cu bunavointa
- asociatia celor care sunt plictisitori inainte si dupa masa.
- grupul oamenilor care doresc sa traiasca intr-o padure, dar in conditii civilizate
- cercul celor care ies la iveala doar cand se simt in siguranta
- institutia oamenilor care iubesc lucrurile mici, derizorii, invizibile sau greu vizibile
- sindicatul oamenilor care nu stiu nimic si nu inteleg nimic pentru ca sunt cam lunatici ( si pe luna, dupa cum se stie, exista alte legi)
- liga celor care au mereu crize existentiale si nu fac din ele un secret
- organizatia oamenilor care se apuca de multe si le termina pe toate dar d-abia dupa o suta de ani
- clubul oameni care nu-s spontani dar se incapataneaza sa fie chiar daca regreta imediat dupa
- grupul celor care cred ca personajele din filme si carti  exista cu adevarat, sunt oameni ca mine si ca tine, doar ca au mai multe vieti la dispozitie

Wednesday, October 06, 2010

Prea personal

Lucrurile stau: depresie meteo, din motive foarte serioase n-am putut pastra pisica ( da, am plans) iar imi zic oamenii sa-mi iau broasca testoasa ( nu!), am casa plina de portocale pe care nu le mananc - intr-o buna dimineata o sa ma trezesc sufocata de ele, or sa vina pana la mine in pat si or sa-mi sara in cap, unde-s zilele in care o singura portocala se transforma in cel mai frumos cadou? atunci cand nu esti prea bine trezesti pradatorul din oameni, toata lumea e racita in jurul meu, inca nu mi s-a intors mirosul asa cum trebuie ( a fost o raceala extrem de oribila si indelungata pentru toata lumea) dar asta nu ma opreste sa nu-mi doresc miros de ceai negru Earl Grey peste tot, de la parfum pana la sapun si servetele de bucatarie. Si e frig, frigul ala care-ti intra in oase si te face sa-ti pui fular la gat dupa ce iesi din baia fierbinte de 100 de grade. Si cam toti pantalonii mei de pijama sunt scurti si nepotriviti pentru iarna :( Am mutat totul in casa, acum ma trezesc sub geam si primul lucru pe care il vad sunt violetele. Cand o sa fie iarna si o sa vad zapada pe sticla, o sa-mi imaginez cum vine un urs si abureste fereastra cu rasuflarea lui, poftind la violete. Noroc ca ursii nu ajung prea usor la etajul trei, doar cei peste masura de inalti sau care si-au construit o pereche de catalige de brad.