Intr-o discutie-exercitiu de sinceritate, am vorbit cu D. despre cum ar trebui sa fie un om care sa aduca cu el tot binele din lume. Unul care sa nu simta mereu nevoia de a fi in alta parte decat este, sa nu se inchida intr-o cutie din care sare doar atunci cand vrea sa-mi faca o surpriza, sa fie un pic sever dar zambeasca pe ascuns, ca sa nu-mi frica de el, care sa nu se tina departe si nici sa poarte palton atunci cand eu port doar o bluza cu maneca scurta, care nu e rau, dar nici bun, pur si simplu are momentele lui, care e grozav 4 zile pe saptamana si asa-si-asa in celelalte 3, care-si cere scuze dupa ce dezamageste crunt si caruia ii place ca nu arat si nu ma port ca o femeie care locuieste intr-un tablou, care vorbeste sfatos dar nu da sfaturi, dar pe care-l pot intreba cate una, cate alta, asa cum trebuie, ca sa nu mai simt uneori ca toata greutatea lumii este pe umerii mei si nimeni nu ma poate ajuta. Mi-as dori un om caruia nu-i place sa stea intr-o vitrina frigorifica, care are emotii cand se intampla lucruri mari dar nu fuge de ele si nici nu se cearta prea mult, nici nu tranteste mai mult decat o usa sau o cana pe masa atunci cand ii cade cerul in cap.
Recitind ce am scris aici, am acum impresia ca omul asta nu pare uman. Poate ar fi trebuie sa vorbim despre mutantul care aduce cu el tot binele din lume. Dar asta duce catre o alta discutie: apartine viitorul mutantilor?
1 comment:
Eu oleak daca as avea pe cineva langa mine :))
Post a Comment