Thursday, August 28, 2008

Monster vintage photos


Rare aparitii de monstri surprinse in fotografii de familie.
http://www.flickr.com/photos/rellenodemono/

Jean boxeaza

Azi noapte n-am putut sa dorm pentru ca aveam ganduri negre in cap; hauri, hauri intregi de ganduri negre si demonice, care lasa bale intunecate pe geamuri. O mantra din copilarie a reusit insa chiar si acum, dupa multi ani ani, sa le stopeze si am reusit sa adorm.
"Ce conteaza, Jean boxeaza" imi ziceam involuntar cand veneau gandurile care nu te lasa la somn. Acest Jean al copilariei mele, personaj mitologic, parte Jean Constantin in pielea lui Ismail din "Toate panzele sus", parte Paul Newman cu manusile de box ale lui Graziano in "Somebody up there likes me", parte maimutoi surpriza de cutie, care aparea brusc si-ti tragea un pumn in ochi. Acest Jean aparea mereu in capul meu, facand ceea ce stie el mai bine, fara sa ia aminte la ce se intampla in lumea exterioara. Ce conta ca n-aveam dulciuri, bani, haine frumoase, ca eram urata, ca nu ma placea x, ca ploua cand voiam sa fie soare, ca nu mergeam nicaieri in vacanta, ca ma certam cu fratele meu, ca tata ma pedepsea sa stau in casa, ca aveam 1000 de probleme de rezolvat pana miercuri, ca vacanta se termina prea repede, ca y se purta urat cu mine si z se rastea la mine, ca luam un 4, ca ma simteam singura, ca toata lumea avea porecla numai eu nu, ca atunci cand am avut porecla in sfarsit era o porecla prea banala, ca raceam si nu ma mai duceam la petrecere. Nu contau toate astea. Pentru ca Jean avea in capul meu spectacol de box la Sala Polivalenta din zona parietala si-l tinea oricum, fara sa ia in seama ce se intampla in jur. Si astfel, toate treceau, lasand sau nu urme si gandurile negre se stergeau de la sine, cu o guma pe jumate rosie, jumatate albastra.

Tuesday, August 26, 2008

Pernele

Pernele sunt foarte importante pentru copii (mai ales puiutii de perna). Nu ai niciodata puiuti de perna indeajuns de multi. Sa-ti vezi patul plin, dand pe dinafara, ca o cupa mare, inspumata de puf e una din simplele placeri ale vietii, care la fete nu prea se pierde vreodata. Nu stiu ce e cu legatura asta speciala intre fete si perne.
Doi puiuti preferati aveam cand eram mica: un cap de urs crem, mostenit de la fratele meu, cu fata crosetata si un nas negru, parca presarat cu mac, si o pernuta mica, patratoasa, care avea mereu o fata de perna pe care era brodat un urs galbiu, pe o pajiste cu o singura floare, ca pe planeta Micului Print. Era de fapt un ursulet care nici acum nu s-a maturizat inca. Si sunt convinsa ca e la fel de vioi acolo unde se afla acum, in vreun sac plin de carpe vechi.
Eu dormeam pe puiuti de perne dar cat de tare imi doream pernele de oameni mari. Le vedeam gigantice, mari si bune, ca niste ursi panda care si-au pierdut negrul prin bambusi. Pernele astea imi inghiteau capul cu totul si ma adormeau imediat. Tatal meu a avut si are in continuare cea mai imensa si ciudata perna, pe care doar uriasii cred ca o mai folosesc. Este ca un fel de bolovan: mare, pieptoasa si grea, daca lovesti pe cineva in cap cu ea poti sa fii sigur ca-l zdruncini bine. Evident, asta daca reusesti sa ridici pernoiul. Tata nu poate sa doarma pe perne slabe si moi. Oricat i s-ar explica ca nu e sanatos, tot piatra ramane perna lui preferata. Pe ea am dormit zilele trecute iar a doua zi am crezut ca stanca alba mi-a frant gatul.
Cum or putea uriasii sa-si puna capul pe asemenea munti?

Friday, August 22, 2008

Intoarcerea entuziasmului risipitor

Daca nu esti atent, internetul te schimba. Te poate maturiza in sensul ala, pe care nu-l doresti, pe nesimtite. Nu te astepta sa mai fii la fel dupa ce vezi atatea, in fiecare zi.
Ce bine era acum trei ani, cand descopeream ce sunt de fapt blogurile si ce te poti invata de la oamenii din spatele lor. Cum ma mai pierdeam cu orele in bloguri de designeri, ilustratori, pictori. Si ce pofta mi se facea sa fac si eu lucruri si imi veneau milioane de idei. Faceam in fiecare zi o mie de planuri si inca mai am din ele cateva sute la care nu vreau sa renunt. Si ce entuziasm, ma trezeam dimineata pe la ora 7 cu soarele in ochi si iar incepeam sa fac planuri. Pe atunci nu pierdeam atata vreme pe net, cum vedeam ceva ce ma inspira, cum fugeam de la monitor si imi vedeam de treaba. Pe atunci ma gandeam mult mai viitor si d-abia asteptam sa vad ce-mi mai trece prin cap. Si scriam mult, umpleam caiete si carnetele. Deschideam dictionarul, alegeam trei cuvinte si pornind de la ele faceam zeci de povesti. Conta ca unele nu aveau sfarsit sau inceput? Nu conta; conta doar ca eram permanent in verva.
Acum sunt cam adormita si lipsita de chef, astept sa se intample ceva, de parca eu nu mai am nici o putere asupra lucrurilor. Acum am inceput sa zic destul de des "nu se poate". Pai eu nu ziceam niciodata asa ceva. Am inceput sa scriu o carte si din tot ce am scris pana acum ma multumeste doar titlul. Pai de cand am devenit atat de critica? Inainte important era sa scriu, sa zic, sa scot la iveala, fara sa am alt scop decat acela de a ma exprima. Sa fie oare varsta de vina, sa fie oare influenta negativa a unor persoane, sa fie oare orasul si atmosfera de vina sau faptul ca de ceva vreme am o sanatate cam sontaca si hoata de energie? Nu cred. Cred ca la un moment dar mi-a fost mila de mine si mi-am format obiceiul asta pacatos de a fi lenesa. M-am concentrat pe lucrurile care-mi faceau probleme si asta nu m-a facut mai vesela. Parca as fi vrut sa ma imbatranesc inainte de vreme. Acum sunt intr-o oprire de ceva vreme si ce bine ma simt sa ma transform in vechiul eu!
Am de gand sa revin la entuziasmul ala, care nu ia in seama ganduri despre bani, costuri, beneficii. Banii ma scot din sarite. Da, am fost mai fericita cand aveam mai putini bani. Pentru ca nu-i aveam, ma gandeam la ce lucruri pot sa fac, nu sa cumpar. Pentru ca nu eram statica. Ma scot din sarite cumparaturile, banii, pungile de plastic, cutiile de pantofi, ambalajele de cosmetice, micile lucrurile cu care-ti umpli casa, dulapul, corpul.
Imi dau seama ca inca mai am pofta sa fac lucruri, mai am entuziasm, inca mai dau de oameni care ma inspira. Si, mai ales, desi vad in ultima vreme atata rautate in jur, nu am devenit rea si blazata! Daca e ceva cu care as vrea ma mandresc la batranete este sa pot spune la batranete nepoteilor: "toata viata mea am fost o fraiera entuziasta, deloc rea" ( si ei, in momentul ala, o sa-mi fure toate bomboanele din dulap).
Trebuie sa-mi reamintesc cum sa folosesc internetul pe post de aducator de inspiratie si chef , nu de aducator de dezamagiri si mancator de timp.

Scari

Stair porn

La universate e un semn ciudat, tot incerc sa-l descifrez. Banuiesc ca are legatura cu scara rulanta, pentru ca e pus langa semnul care arata un omulet urcand in sus cu scara rulanta, de parca nu ar putea sa urce si in joc cu ea. E un semn rosu, cu un semn de exclamare in mijloc, o umbrela, un pantof si un omulet care poarta la gat un fular imens, cu margini zburatoare. Daca pot intelege ca exista sansa sa-ti poti prinde pantofii si fularul in scara rulanta ( mai ales daca porti pantofi cu varful foarte lung si ascutit sau fulare monstruos de lungi), nu inteleg ce e cu umbrela. Umbrela mica se tine in geanta si umbrela mare, pe care o poti folosi si drept baston, e atat de mare incat nu prea poti sa o prinzi in treptele mecanice.
Cand eram mica, imi doream sa se faca milioane de scari rulante in Bucuresti. Asta era viziunea mea despre viitor: un oras cu scari rulante, benzi rulante si roboti. Si haine minimaliste, cu multe fermoare, din tesaturi ecologice, care nu se murdaresc, sunt albe, negre sau gri. Acum nu prea mai pot suferi scarile rulante. Cand ma urc pe ele nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ca la un moment dat scarile s-ar putea intinde si transforma in tobogan si o sa cadem cu toti claie peste gramada, unii in capul altora.

Wednesday, August 20, 2008

Niste click

O noua experienta: mersul cu picioarele goale pe curea. Un nou tip de parchet aici.

Cum a devenit Nils Olav Sir, fara sa aiba umeri.

Simon's cat "Tv dinner"

Tuesday, August 19, 2008

La dentist

- dupa un caz pe jumatate real-

Era dimineata si cineva lipise pe geam binecunoscutul abtibild luminos taiat in forma de soare umflat. Trasese perdele si firicelele de praf se spulberasera in aer, asezandu-se pe geam sau facand cale intoarsa in padurea de blana a cainelui. Era un caine care imita cu succes o tufa bogata de merisor. Calcase pe gresia, care mirosea a clor si luase sucul de portocale din frigiderul care mirosea si el a clor. Portocaliul rece ii indurerasera cativa dinti de lapte. Apoi bunicii o luasera de mana si o dusesera sa faca radiografii dentare. Cabinetul de diagnostic maxilo-facial era la parterul unui bloc construit din portiuni vernil si portiuni gri. Blocul era ca o gura cu o placa dentara facuta din bucati: un dinte adevarat, un dinte din portelan, un implant, un termopan, o fereastra veche, nevopsita, o fereastra proaspat varuita. Bunicii si fetita intrasera in gura si se pomenisera in fata unui acvariu minunat. Totii pestii din acvariu aveau dantura impecabila. Fiecare problema fusese radiografiata si plombata in timp util. Cei mai mari pesti din acvariu, doi portocalii cu burti imense, de politisti sau popi, dupa cum bine observase bunicul, isi incercasera eficient noile danturi pe coada unui peste mic argintiu ca o furculita. Coada disparuse. Pestele mic nu mai avusese cand sa afle ce e cu el, daca are stramosi din Oceanul Pacific sau Oceanul Indian. Pentru ca, fara coada, facuse o infectie si murise in cel mai intunecat colt al acvariului.
Fetita a facut radiografia si a inceput sa manance covrigi cu mac, asteptand rezultatele. Se uita la pesti, impreuna cu bunicul. Erau amandoi pasionati de zoologie.
Nu va suparati, i-a spus bunicul femeii de la receptie, care era un desavarsit tehnician-portar, aveti un peste mort in acvariu.
Femeia s-a transformat rapid in antreprenor de pompe funebre acvatic si l-a transformat imediat pe peste in pulbere de nitrati de argint.
Curios este ca, dupa ce micul peste argintiu a murit, unul din fratii lui s-a dus in locul in care acesta murise, si-a strans aripioarele si n-a mai miscat. Probabil a vrut sa-l planga pe frate, sa incerce sa afle ce simtise acesta sau poate a murit si el, la randul lui, in acelasi loc.
Seara, cand fetita s-a dus la culcare, s-a uitat sa vada daca e eclipsa de luna. Luna parea ca tocmai se asezase la masa. In farfurie, pe o campie de sare, statea coada micului peste.

Monday, August 18, 2008

Un weekend in care n-am facut nimic

Sunt in deplasare, la parinti. M-am facut mica pentru 5 zile.
E cald si eu sunt foarte racita. Dependenta de batistele parfumate don pedro ( don pedro e un papagal care-si iese din culorile ambalajului) a ajuns grava. Asa ca m-am mutat pana ma fac mai bine la parinti. Ai mei isi doresc nepoti; pentru ca n-au si-au pus in cap sa uite ca-s fiica lor asa ca ma rasfata ca pe o nepotica. Si asta e foarte placut cand esti racit. In loc sa zaci in pat si sa astepti sa se intoarca oamenii care tin la tine de la serviciu ca sa ai mancare si medicamente, stai oarecum linista in pat, cu pisicul ascutindu-si ghearele pielea ta si ai permanent la dispozitie o mama care iti face supa de pui si un tata care-ti cumpara tone de medicamente si prajituri cu fistic. Asa ca m-am uitat la televizor, la olimpiada, filme si documentare si am aflat ca pe omul platit sa-i aduca lui Elvis Presley esarfa si apa pe scena il chema Charlie Hedge. Daca-mi aduc bine minte, adica.
De maine redevin din nou mare si responsabila, mai ales ca acum avem si 3 tigrisori de care trebuie sa avem grija, plus negricioasa lor mama. Dar zilele astea zau ca au fost mai vacanta decat orice zi din fosta mea vacanta de pomina de 3 saptamani. Uneori raceala e rupta din rai.

Tuesday, August 12, 2008

Despre Cristi

M-am intristat.
Cand cineva este rapit, rudele victimei sunt instruite ca atunci cand fac apel public catre rapitori sa rosteasca cat mai des prenumele victimei, sa contureze un portret cat mai cald si viu al acesteia, astfel incat rapitorii sa realizeze faptul ca au rapit o fiinta umana si sa nu o omoare. Cam asa ceva o sa fac eu azi. O sa vorbesc cald despre cineva caruia tocmai i s-a rapit reputatia pentru ca nu-mi vine sa cred cat de usor e sa pici in gura lumii. Oricine poate deveni urmatoarea victima. Este de ajuns sa superi politic pe cineva, sau este de ajuns sa fii de partea cuiva care a suparat politic pe cineva. Poti oricand sa fii urmatorul subiect senzational din cancan, cu un "porno" trantit inaintea prenumelui tau.
Cand unii oameni incearca sa manjeasca reputatia unui om nici macar nu le trece un minut prin cap ce pacat isi fac cu asta. Nu exista nicio scuza pe care sa o poata invoca. Ei, romani si crestini adevarati, aparatori ai frumosului, care vorbesc in numele valorilor absolute. Am vazut in ultimele saptamani o mana de oameni atat de furiosi si plini de ura, uitand de orice decenta si de faptul ca sunt oameni civilizati, cu care nu poti discuta, pentru ca te improasca imediat cu murdarie doar pentru ca ai alta parere decat ei. Care sunt dispusi sa se coboare oricat de jos pot. Si ce pivnite adanci au oamenii astia in ei!
Asa ca o sa scriu despre Cristi Neagoe, poate macar unul din cei care au scris aiurea despre el fara sa stie ce vorbesc de fapt, o sa citeasca si o sa se simta prost ( desi ma indoiesc). Il cunosc destul de bine pe Cristi Neagoe si tin foarte mult la el, desi uneori avem conceptii diferite despre viata si din cauza asta ne-am tot ciondanit. E un om minunat, cu o minte cat un magazin nesfarsit, in care poti sa scotocesti mult si bine pentru ca ai mereu ce gasi. Este unul din putinii oameni cu care poti vorbi despre orice: matematica, astronomie, poezie, case care seamana cu niste pisici, gradini interzise. Care nu s-a uitat niciodata chioras la mine cand am alergat entuziasmata la el sa-i povestesc despre nu stiu ce poezie japoneza de pe vremea unui imparat batran. Care are mereu in minte proiecte frumoase si despre care vorbeste cu atata entuziasm incat reuseste mereu sa convinga. Citeste mereu cate un teanc imens de carti si este un adept al "open source"-ului. Si-mi place foarte mult cum scrie pentru ca nu sunt ipocrita si nu cred in literatura cuvintelor frumoase scrise de oameni cuminti. Doar imi pare rau ca scrie din ce in ce mai rar. Il respect pentru faptul ca si-a pastrat calmul si a reactionat ca un om civilizat, in toata aceasta mlastina de ura creata de niste aruncatori de pietre de profesie.
Cred ca daca viata ar fi corecta si lucrurile reale s-ar intampla conform regulilor visului, mult mai drepte si cinstite de multe ori, toti acesti aruncatori de pietre ar trebui sa se trezeasca intr-o zi ca personaje intr-o lume desenata cu sprayuri de graffiti, unde ar fi obligati sa-si intinda si sa-si lateasca mintea atat de mult ca sa poata sa inteleaga si sa supravietuiasca, incat ar fi vindecati pentru totdeauna de rautate si ingustime.

Monday, August 11, 2008

Amintirea unei relatii imperfecte

Ascult Sigur Ros - All alright si pentru mine are atmosfera de iarna. Este asa puternica senzatia incat aproape mi-a inghetat varful nasului. Imi aduce aminte de niste lucruri dragi.
Am avut cateva relatii imperfecte cu niste oameni la care am tinut mult. Melodia asta imi aduce aminte de o astfel de relatie. Era iarna cu soare si zapada mare, care prindea pojghita si paraia cand calcai pe ea. Era o liniste vesela, de duminica, doar cainii alergau cu urechile date pe spate, plini de fericire, varati in albul rece, pana la gat. Se auzeau cum oamenii cladeau mormane de zapada. Pe forumurile de pe net, oamenii se vaitau ca sunt minus o gramada de grade si ca nu vor sa iasa din case. Iar eu aveam sesiune. Dadeam examene in sali inghetate, tinand fularul la gat si manusile la indemana, daca-mi ingheta cumva mana pe pix. Si soarele intra bland prin aburul de geam, simteam cate o raza mica si calda in crestetul capului. Era acea lumina de 3 dupa-amiaza, blanda si galbuie, inainte de apusul de la ora 4 si ceva. Voiam doar sa termin de scris, sa dau lucrarea si sa scartai cu ghetele pe zapada pana la casa inalta si calda, unde ma astepta cineva, jucandu-se la calculator. Unde erau trase mereu jaluzelele si nu se vedea, doar se ghicea frigul. Seara incepea viscolul, trageam jaluzelele si ma uitam in geam, la imaginea mea stand la caldura si mancand bomboane, in timp ce totul urla si se zbatea in lumea de afara unde toti ce fugeau pe strada pareau atat de singur.

Trecem peste

Dupa ce trec de perioada asta foarte grea de la birou si de acasa, promit sa scriu mult si cu pofta, asa cum scriam pe vremuri. In ultima vreme nu am mai avut chef de blog. De fapt in ultimul an. Pentru ca s-au intamplat multe, pentru ca m-am pomenit cu o epidemie de maturitate si alti "pentru ca" pacatosi. Altii isi lasa blogul sa moara, mie mi se pare nedrept sa fac asta. Nu am inceput blogul considerandu-l o obligatie si o bataie de cap; nu e vina blogurilor ca proprietarii se satura de ele, asa cum te saturi de haine si mobile. E si asta un exercitiu de disciplina: sa reusesti sa-ti recapeti pofta de scris pe blog indiferent de cine te citeste, ce mailuri sau comentarii primesti, indiferent de ce se intampla pe blogurile din jurul tau. Din ce in ce mai multi se simt obositi si scarbiti de ceea ce se intampla in jurul lor in realitate si renunta in mai multe feluri decat credeau ei ca pot renunta. Eu rezist pe baricade. Dar nu vrea sa mi se intampla asa ceva in lumea virtuala. E o lume imaginara in care stapanesc o mica parcela unde numai eu am un cuvant de spus, nu? Sedentarismul psihic e tare pacatos.

Thursday, August 07, 2008

Scurta poveste (ca sunt ocupata)

pentru Ruki

Cand vine dimineata si trebuie sa plece la serviciu, greierul burtos se prinde de doua comete ( sau isi prinde cometele de urechi) si acestea il trag pana la Eroilor. Ziua aceasta este insa speciala. Chiar daca greierul burtos a ramas momentan fara un ochi, pentru ca l-a pierdut pe cand se apleca deasupra unui ulcior, ca sa se admire in apa, el este fericit pentru ca simte ca i se pregateste o perioada foarte buna.
Tot ce-i mai lipseste acum e un epolet pe care sa-l prinda de haina. Sa-i uram sa se intalneasca la Eroilor cu turnatorul de nasturi ( care tocmai va fi parat la procuratura un nasture turcoaz pentru ca ar fi efectuat se pare dubioase activitati negre) care-i va prinde pe loc pe umeri un epolet auriu, ramas amintire din procesul pe care l-a castigat in fata unui nasture rosu.