Tuesday, September 30, 2008

Frica discreta nu face bine la caracter

Frici irationale are toata lumea. Si eu si tu si grozavul din colt, care tasteaza de zor la laptop si zice ca el n-are si ca daca tot suntem prosti si le avem, de ce le mai spunem cu voce tare, sa stie toata lumea. De parca discretia le va face sa dispara si de parca frica e ceva de care ar trebui sa ne fie rusine.
Ziceam mai demult ca, uneori, cand urc pe scara rulanta ma gandesc cum ar fi ca scara sa se faca tobogan si sa cadem unii in capul altora, lovindu-ne groaznic.
Nu ma pot abtine sa ma gandesc cum ar fi sa am o umbrela mare, care sa se strice si sa se inchida, prinzandu-mi capul in ea. Si trecatorii sa rada de mine, hahaha uite o fata cu cap imens de umbrela, si sa nu ma ajute si eu sa nu vad nimic si sa ma lovesc de pereti, ca un liliac imens, incercuit.
Mai am ganduri stupide din astea si cand urc scari ( am eu o chestie cu scarile, ce lucruri ar mai scoate o terapie psihanalitica din mine!) si ma gandesc cum ar fi sa cad drept in nas sau pe spate si sa ma lovesc oribil la spate si lumea sa ma vaite, vai saraca, nenorocoasa ( mi se pare foarte umilitor sa fii considerat lipsit de noroc de catre ceilalti).
Pentru ca mi-e frica de gandaci, nu ma pot gandi uneori cat de groaznic ar fi ca noaptea sa se catere la mine in pat un gandac din ala binedezvoltat, rotund ca o castana si uleios pe cap, sa-mi escaladeze fata si sa-si plimbe antenele pe deasupra genelor mele, in timp ce eu dorm tun. Brrrrrrrrrr! Da-aia mi-e teama si de fluturii de noapte, mai ales de cei cap-de-mort. Nu numai pentru ca sunt grosi, intunecati si aripile picura pudra, dar au si prostul obicei sa vina direct spre tine, sa se loveasca de obrazul tau si sa ti se incurce in par.
Mi-e frica de animalele carora le este frica, de oamenii carora le este frica. Pentru ca nu recunosc ca le e frica, devin agresivi si ataca primii.

Sunday, September 28, 2008

Visez oameni din ziare

Visurile mele sunt niste incaperi care gem de pline ce sunt cu oameni despre care citesc in ziare.
L-am visat pe Nixon care spala pahare ( spre deosebire de mama care-l viseaza pe Putin facand inspectie scolara), pe Dan Petrescu care-mi ia balerinii si nu mai vrea sa-i dea inapoi asa ca trebuie sa merg desculta, prin praf, in timp ce afara este canicula, pe vampirul universal, care zguduie usa, in timp ce familia incearca sa ma convinga sa ma sacrific pentru binele omenirii, si sa ma las devorata de vampir, pe Brandon Flowers ( solistul The Killers) care danseaza intotdeauna un singur dans cu mine, inventam apoi o melodie si dispare, nu se indragosteste niciodata de mine, in schimb se indragosteste ala blond si inalt din The Killers, cu fata de vampir ( o fi chiar vampirul universal), Leonardo DiCaprio cu care traiesc intr-o casa in forma de bula de sapun si care reuseste sa construiasca o racheta, cu care pleaca in spatiu, Einstein imi preda ceva la tabla si toata incaperea se umple de praf de creta, Ceaikovski nu face nimic, doar sta de vorba departe, printre umbre, in vise alburii. Si altii, de care nu-mi mai amintesc deloc acum; degeaba sunt celebri, eu nu-mi aduc aminte visurile cu ei.

Friday, September 26, 2008

Mosul fara nume

Am inventat un nou mos. Pentru ca Mos Nicolae si Mos Craciun sunt toti grupati strategic la sfarsitul anului, ingramaditi in luna in care oricum primesti o gramada de cadouri si restul anului ramane descoperit de mosi, eu mi-am inventat un mos personal. Arata ca un poet ratat, are barba gri, tine cadourile in buzunare, fara sa le mai impacheteze frumos, cu funda si alte artificii si n-are nume, pentru ca sufera de amnezie.

Draga Mosule Fara Nume si Buletin,
imi doresc o palarie cum sunt astea de aici ( sa aiba ciucure, te rog, si inca una si pentru Roxana)
si o bratara din quartz roz.
Deocamdata atat. Multumesc!

Cum va place?

O leapsa vasta, cat o zi de post, de la Klara. Ca doar totul intra in categoriile astea: ce-mi si ce nu-mi place.

Multe-mi plac. Imi place sa dau banii pe tot felul de uleiuri si creme naturale ( sa va povestesc de acidul ursolic continut de boabele de cafea, deci e clar ca daca boabele de cafea au ursi si ursii contin cafea, am concluzionat cu F.). Imi place sa rad si sa spun prapastii pentru ca nu mi-e frica sa spun prostii si sa fac glume proaste sau neintelese de ceilalti. Imi place sa stau cu capul-n jos si sa citesc. Sa nu ma supar, sa nu zic ca viata e grea si urata. Sa lenevesc in pijama, in casa, la caldura, cu lumina aprinsa. Sa nu lenevesc si sa am impresia ca astfel detin controlul, pentru ca daca invingi lenea, poti invinge orice, chiar si un han tatar. Imi place sa ma uit la filme , sa adorm si apoi sa ma uit iar si sa adorm la aceeasi secventa. Imi plac barbatii care mai sunt un pic baieti inca si care au aceeasi fire ca si mine. Imi place solistul de la The Killers chiar si cu mustata si ma supar cand mi se zice ca in metrou poti sa dai zilnic de 10 care arata ca el ( da, sigur! :)))) Imi plac papagalii vorbitori si canarii si mi-ar placea sa cresc un urs koala sau un lenes sau mai bine pe amandoi sa-i tin toata ziua in brate. Imi place sa rasfat si sa fiu rasfatata si sa fiu ridicata in carca atunci cand vreau sa iau ceva de pe dulap.

Nu-mi place ca sunt prea sensibila, ca un lucru urat ma haituieste cu anii, ca nu am incredere in corpul meu si cred ca si d-asta se imbolnaveste usor, nu-mi plac oamenii care nu-mi iau supararea in serios, care ma parasesc cand imi este rau, nu-mi plac unghierele, afemeiatii, gentile din lac, frigul umed, cum suna "drumetie montana", nu-mi place ca sunt timida si devin foarte stangace atunci cand cunosc oameni noi si ma port nefiresc, nu-mi plac imortelele, criticii, oamenii insistenti, mararul, ca ma doare spatele cand ma supar, faptul ca tuburile de silicon au un fel cric special, fara de care nu poti impinge siliconul in afara sticlei. Nu-mi place sa fiu pupata in mijlocul capului ( numai mama are voie) si sa fiu pusa sa astept la intalniri. Nu-mi place ca sunt cam surda si ca atunci cand ma enervez devin atat de balbaita incat nu mai reusesc sa ma impun.

etcetcetcetc.
Cine vrea leapsa, sa se serveasca singur. E bufet suedez.

Vreau ceas scump!

De obicei blogul imi aduce tot felul de invitatii la evenimente, dar de obicei nu ma duc ori pentru ca nu am timp, ori nu ma intereseaza, ori nu vrea destinul ca eu sa apar pe acolo. Dar pentru ca acum m-a batut cineva la cap si pentru ca era vorba de niste obiecte pe placul meu, ceva a facut TIC TAC in mine si m-am dus sa vad o expozitie de ceasuri.
Pentru ca n-am ceas si notiunea de "timp" ma intristeaza, am fost invitata sa particip la deschiderea primului magazin de ceasornice de lux Antic Horologivm (strada Boteanu, nr 5). Mi-a facut pofta sa ma fac ceasornicar si sa tin mereu o lupa din aia pe un ochi. In plus, mi-am dat seama ca am rezerve nebanuite de snobism in mine si ca, desi urasc obiectele de lux, nu m-ar deranja sa port un ceas scump, cu conditia insa sa aiba o istorie, sa fi apartinut cuiva semi-celebru, sa nu arate perfect si sa ramana in urma macar cateva secunde pe an. Oricum, daca sunteti ceasornicari, acum aveti sansa sa lucrati cu niste ceasuri deosebite. Si daca vreti sa deveniti ceasornicari, am inteles ca se va infiinta si o scoala de ceasornicarie asa ca o sa va puteti implini dorinta. Si poate vom fi colegi ( asta daca nu devin pana atunci gradinar sau sticlar, cum ma tot gandesc eu :)), desi banuiesc ca e posibil sa fii ceasornicar-gradinar-sticlar, un fel de meserie-axa a mestesugului!).
I-am cunoscut si pe badici - foarte veseli si simpatici toti trei, mi-ar placea sa stam de vorba de mai mult, la o bere, dar intr-un spatiu un pic mai mare ( era atat de putin loc acolo, ca acum am impresia ca i-am cunoscut pe badici intr-un dulap). Din cauza lor ( si mai ales din cauza ca tanarul Vlad este atat de fermecator) Ruki ma bate acum violent la cap sa devin mama. Asa, pe nepusa-masa, si pentru ca are ea chef sa fie matusa, ca sa aiba pe cine rasfata. De fapt, daca ma gandesc bine la cati oameni ma pisalogesc sa fac un copil, ar fi bine ca bietul meu viitor bebelus sa fie chiar mai zen decat sunt eu, ca o sa traga toti de el, in toate partile. ( Mesaj pentru ei: Eu ascult de ceasul meu biologic, nu de ceasurile voastre!)

Post platit cu ciocolata.

Wednesday, September 24, 2008

Tata si mama

Daca vreti sa vi se puna un nod in gat.

days with my father

Priveam pozele si citeam si nu-mi puteam scoate din cap niste imagini. Cum m-am vaitat ca nu am putut scoate dopul de la o sticla de plastic si tata mi-a aratat ca trebuie sa o tin inainte un pic deasupra flacarii de la aragaz si apoi nu mai am probleme. Si mama mi-a zis ca bicarbonatul de sodiu tinut in frigider absoarbe mirosurile urate. Si tata mi-a aratat cum sa chituiesc la baie. Si chiar duminica trecuta am chituit la mine in baie impreuna in mama. Si mama mi-a zis in clasa a 12-a sa nu plang dupa baieti pentru ca exista cineva, acolo, doar pentru mine. Si tata mi-a explicat ce este cu trigonometria si algebra ( dar eu nici acum nu stiu matematica). Si mama imi citea din soldatul Svejk la lumina lumanarii cand se lua curentul inainte de revolutie. Si tata citea Harry Potter dupa ce-l terminam eu, mai putin volumul 4 pe care nu a vrut sa-l citeasca la calculator. Si mama mi-a zis ca-l uraste pe Harry Potter si ca nu-i trebuie ei carti din astea.
Din toate aceste motive nu pot rabda prea mult timp prin preajma oameni care-si bat joc de mine. Pentru ca parintii mei mi-au aratat ca merit doar iubire. ( Si eu am bagat la cap, spre deosebire de altii ).

Monday, September 22, 2008

Iar

Mie asa imi place. Verde. Urcam iar in furgoneta plina de capatani de ananasi si pornim la drum, unde vedem cu ochii. Am fost cat p-aci sa dau delete la blog, dar m-am gandit la stranepotii mei care s-ar putea sa-l citeasca in viitor si sa zica "ma, strabunica asta avea o viata cam boring, dar are vreo 3 posturi decente" si ideea mi-a placut. Plus ca treaba sta altfel cu blogul: daca-l tai, nu creste de 2 ori mai lucios si sanatos din aceeasi radacina. La altii e altfel, dar la mine daca moare blogul, se duc pe apa sambetei o gramada de amintiri. Ca pe memoria mea nu ma pot baza, face sontac-sontac. Stiu ca unii oameni ma cred falsa, dar eu ii cred pe cei care ma cunosc, care au trait pe langa mine mai mult de 3 luni si care zic ca nu-s asa :)
Sper ca verdele sa nu va supere in vreun fel. Probabil o sa mai fac schimbari. Mi-e prea bine ca sa nu fac si alte schimbari.

Submarinul reintra in functiune

Alaltaieri m-am luptat cu niste ciuperci. Ieri am terminat "Extrem de tare, incredibil de aproape" si am fost la Leonard Cohen unde a fost frumos, frig de frumos :) Azi am racit si am completat RoBloggers Survey si maine mi-ar placea sa am de unde sa-mi cumpar parfumul asta.
Cam in fiecare noapte visez caini blanzi, plasati in povesti dubioase.
In continuare nu se intampla nimic.
Nu am mai cumparat de 2 luni tigari, in curand de 3. Acum fumul mi se pare caraghios, o sa scriu o poveste despre el.
E in sfarsit liniste, asa cum mi-am dorit, doar ca noaptea mi se pare ca aud pasi de hoti prin curte. S-au dovedit a fi doar frunze. Avem o ferma de vacile domnului pe poarta. Ar trebui sa le construim un grajd. Certurile au intrat inapoi in cutia Pandorei, se cearta intre ele. N-avem timp de ele. Bem ceai de iasomie si citim pana se insereaza. Imi revine cheful de povestit. Gata cu hibernatul de vara.

we all live in a yellow submarine

Friday, September 19, 2008

Familia mecanica


Stefan G. Bucher's Daily Monster:INTRODUCING THE ECHO PARK TIME TRAVEL MART
via ffffound

Cum ar fi fost daca as fi fost un copil adoptat de o familie de roboti? Oare mi-as fi dorit sa am suruburi in cap, oare mama mea ar mai fi facut o suta de borcane cu gem de prune cu scortisoara, sau zacuzca? Oare as fi gasit in supa piulite cazute din parul ei? Oare as fi fost mai ordinata, mai disciplinata si mai buna la matematica? Oare mi-as fi dorit sa devin astronaut? Oare picioarele lor ar fi fost in permanenta reci sub plapuma? Oare sunetul de scartait de incheituri de metal ar fi devenit un sunet la fel de normal ca scartaitul parchetului? Oare luminitele din ochii lor s-ar fi transformat in luminite galbene, de iubire, cand m-ar fi vazut? Oare i-as fi cumparat mamei ulei pentru incheituri in loc de gel pentru picioare? Oare ar fi iubit pisoii si le-ar fi facut cuiburi in patura lor albastra, cu care se invelesc noaptea?
Nu stiu de ce, robotii nu mi se par deloc SF. Poate sunt un robot adoptat de parinti normali.

Wednesday, September 17, 2008

Frumusete

Frumusetea se naste uneori greu. Pe vremuri femeile isi puneau felii de carne pe fata, peste noapte, se ungeau cu ulei de urs si foloseau multe produse pe baza de mercur. Si religia avea un rol important. Unele femei se rugau in timp ce se demachiau sa fie ajutate de Dumnezeu sa aiba grija asa cum trebuie de fata si gatul lor. In timp ce altele se rugau sa fie ajutate dimineata de divinitate sa-si aleaga cea mai potrivita nuanta de fard. Divinitatea parea sa aiba o ciudata, dar consecventa, afinitate pentru albastru.

beauty tips for ministers

Saturday, September 13, 2008

Fiica mamei

De cate ori ma duc acasa, mama imi zice sa ma pieptan iar eu zic mereu nu. Nu ma pieptan si gata. Mama se enerveaza si ma intreaba cum pot sa ies asa pe strada. Eu ma uit in geamul vitrinei de la biblioteca demodata, specific romaneasca, si imi admir parul meu total salbatic pe care de obicei prietenii mei nu-l plac ( un fost prieten mi-a facut chiar cel mai oribil compliment pe care l-am primit vreodata, mi-a zis ca desi am cel mai nasol par dintre toate fetele cu care a fost el, lui ii place si atunci cantecul s-a terminat si eu am stiut definitiv ca nu sunt indragostita de el). Dupa o discutie de un sfert de ora in care eu zic nu si dispretuiesc neamul periilor de par, plec tot nepieptanata si mama se apuca sa spele vasele un pic nervoasa.
Mamei ii place sa o vopsesc eu. Eu o trimit mereu la coafor pentru ca nu ma pricep si nu-mi place sa vopsesc oameni. Am vopsit mai demult o fata si i-am facut niste buline decolorate in cap. Nu am talent si pace. Dar cred ca mama se simte rasfatata cand eu ii intind pe par vopseaua care miroase a liliac inflorit radioactiv si prefera sa se sacrifice. Apoi moare de ras cand vede ca iar i-am vopsit si fata si ca iar are capul ca un pion de lemn de sah. Eu imi cer scuze ca am facut din nou treaba de mantuiala si sper ca am convins-o ca data viitoare sa se duca sa se vopseasca la coafor.
Dar zilele trec si mama iar imi flutura prin fata ochilor flaconul de vopsea. Eu ridic exasperata mainile spre cer si-i zic sa se duca la coafor. Mama se incapataneaza sa spuna nu. Eu o intreb de ce, de ce ma mama te incapatanezi? Si mama spune: pentru ca sunt mama Irenei.

Friday, September 12, 2008

And you give yourself away

Cea mai placuta saptamana de pana acum. Dupa o perioada in care am simtit ca am pietre in ochi si am dus numai munti in spinare, in timp ce in capul meu se rasucea cel mai nemaipomenit maelström, in sfarsit acum e liniste. In seara asta mi-am dorit ca drumul spre casa sa dureze o noapte intreaga, sa merg prin racoare in timp ce in urechi cantaretii imi ziceau "and you give yourself away". Si chiar asta faceam. Totul devenise perfect: trotuarul murdar, cu pete in forma de flori si usi deschise, ferestrele calde si galbene pe care se unduiau mirosurile de fripturi, ardei copti si par uscat de foehn, mana mea care tinea o plasa cu cele mai minunate 4 printuri primite tocmai din Suedia ( multumesc, draga, draga Iulia :). As vrea un an intreg de astfel de momente perfecte si inutile. Promit sa nu ma prostesc, promit sa nu ma obisnuiesc cu binele, promit orice, doar mai da-mi astfel de seri.

Tuesday, September 09, 2008

Poveste de spus la o supa

Omul din povestea asta avea o viata obisnuita. Se trezea dimineata, se aseza in fata calculatorului, dadea din degete, se mai uita in stanga, uneori se mai uita si in dreapta si apoi se ducea la culcare, incantat ca poate va visa frumos. Uneori se indragostea de femei cu fuste parfumate, alteori se gandea ca viata lui nu are sens si ca i-ar placea sa se faca sticlar si sa salveze de la disparitie in timpul liber specii de insecte ( dar nu insecte dezagreabile, gen gandaci).
Dar intr-o dimineata, cand s-a aplecat sa-si faca pantofii cu crema de ghete ( un gest batranesc, pe care nu-l vezi in nici o reclama), a ramas aplecat in forma unui semn de intrebare. Orice om in forma de semn de intrebare isi pune multe intrebari si-i face si pe cei din jur sa faca asta. Asa ca oamenii astia sunt destul de dezagreabili si-ti dau un sentiment permanent de nesiguranta. Numai inventatorii, aventurierii si programatorii bogati sunt inca dornici sa-si puna intrebari, restul se sperie sau n-au chef de asta sau sunt pur si simplu prea obositi. Asa ca prefera mai degraba sa stea in preajma oamenilor-semn de exclamare, prezente foarte comode, tonice si dorite pentru siguranta de care dau dovada, de-ti vine sa-i urmezi si sa faci exact ce fac ei!
Asa ca omul in forma de semn de intrebare a inceput sa duca o viata foarte ciudata.
Ocolit de colegi si vecini, mistuit zi si noapte de intrebari nesfarsite, a ajuns sa-si dea demisia si sa porneasca in lume. Toti se fereau de el si de mirarile lui. Cum ii vedeau cocoasa aparand de dupa deal, oamenii se inchideau in case si birouri iar golanii aruncau dupa el cu pietre, rosii sau capsatoare ( in functie de mediul din care venea golanul) si-l calcau pe punct.
La un moment dat omul in forma de semn de intrebare nu a mai fost vazut nici prin Europa, nici prin America. Nu stiu ce s-a intamplat cu el, dar tind sa cred ca e undeva, printr-un atelier, sufla de zor sticle. Sau salveaza de la disparitie, impreuna cu o femeie cu fuste parfumate, in forma de punct si virgula, insecte rare, poate chiar gandaci.

*optimismul meu ma face sa cred ca sunt un om- semn de exclamare, ceea ce ma cam dezamageste.

Saturday, September 06, 2008

Barbatul ideal 2

I-am promis Klarei ca scriu despre asta, desi n-aveam de gand sa mai scriu vreodata pe blog despre subiectul asta. Datorita unui blog inveti sa fii mai tacut si sa tii pentru tine o gramada de lucruri importante.
E riscant sa scrii despre barbati ideali pe net. Din cauza primului post am avut multe de patimit si mailuri de citit, de parca daca scriu despre ceva, inseamna ca nu-l am deja sau sunt in cautarea lui. Sau ca vreau sa-mi gasesc barbatul ideal pe net. Eu nu cred ca barbatul potrivit se gaseste, ci apare din senin, de obicei in locuri neasteptate si nepotrivite.
Acum trei ani chiar il gasisem pe barbatul ideal. Eram atat de indragostita incat nu m-am gandit nici un pic la faptul ca de fapt nu-l prea plac. Intre timp, amandoi am crescut, ne-am schimbat si pentru ca nu mai sunt indragostita de el coordonatele continentului barbatul ideal s-au schimbat si ele.
Azi vorbim de altcineva.
Un om care este bun si rabdator, care nu se oftica si nu se razbuna, care nu se plange de trafic, manelisti si care nu invidiaza conturile sau masinile altor barbati, pentru ca nu-l intereseaza asa ceva sau ce fac altii. Care stie sa rada ca nimeni altul, care nu fumeaza, nu se drogheaza si nu cade sub masa cand bea, care nu are probleme cu faptul ca-i cade parul sau cu faptul ca imbatraneste, datorita caruia sunt mai independenta si descurcareata, dar care nu ma lasa sa car plasele de cumparaturi, dezvinovatind-se ca astfel "ma invata cu viata cea grea", care repara lucruri si stie cat costa painea, cu care pot cumpara carti, jucarii sau bijuterii, care ma da cu crema solara pe nas, imi cumpara sirop de tuse si moare de dragul meu chiar si cand sunt tunsa ca un baietel, cu care calatoresc in Islanda si ma dau in roata mare, cu care ma simt in siguranta sa fac un copil pentru ca stiu ca o sa aiba grija de el la fel de mult ca mine si ca nu o sa dea niciodata in el.
Si care nu ma obliga sa mananc peste.
Si atat de multe altele, care nu se cade sa fie spuse tuturor, in gura mare.


*Stiu foarte bine cat de oribil suna "barbat ideal" si da, stiu ca el nu exista, e doar un mod de a spune. E bine insa sa ai niste coordonate, ca sa nu ajungi prea departe de port sau sa te trezesti in cu totul altul.

Thursday, September 04, 2008

O seara perfecta este cea in care nu se intampla nimic

Sa-ti prinzi parul intr-o coada de iepure si sa deschizi calculatorul, sa dai drumul la muzica si picioarele sa se odihneasca pe covor
Sa bei ceai cald si sa lucrezi seara, cu fereastra deschisa pe care intra aer de toamna. Sa nu se auda masini, doar pantofi care calca pe piatra si rasete.
Sa nu te intristeze nici o melodie; sa descoperi 1, 2, 8 melodii noi care-ti plac, sa umpli un folder de muzica noua.
Sa nu ai griji, lucruri rautacioase pe suflet, amintiri chinuitoare, sa nu te mai simti dator nimanui, sa lasi totul sa vina si sa treaca precum o fluturare de perdea.
Sa te apuce fericirea gandindu-te la viitor, viitor care nu te prinde cu planuri marete, dar cu liste intregi si fosnitoare de dorinte. Sa stii ca o sa fie bine si d-abia astepti sa vezi ce o sa se intample in continuare. Sa ai senzatia aia: 1000 de lingurite care se rasucesc in cana din stomac si sentimentul ca e ceva foarte bun care asteapta dupa colt. Si sa nu planifici nimic.
Nu am mai avut o astfel de stare senina si fara griji de cand eram in ultimul an de facultate si stiam ca vin vremuri bune. Dar e clar ca toamna e un anotimp care-mi prinde bine, o lunga tragere de suflet inainte de iarna.

Wednesday, September 03, 2008

Se schimba ceva

Nu mai am mail - i-am schimbat acum cateva zile parola, am uitat-o si asa las lucrurile sa ramana, o sa incerc sa dau banii pe lucruri colorate, care dureaza, cativa oameni apropiati imi sunt de ajuns, aer curat, sunt fericita, am impresia ca am slabit 10 kg de griji, nu mai adopt animale o perioada, o sa petrec mai mult timp cu parintii mei, o sa fiu linistita, o sa scriu doar pentru mine, nu ma mai sacrific pentru nimeni - ma dau cu esenta de parfum egoist de la the body shop, merg mai mult, ma imbrac in pantaloni scurti toamna, ma intalnesc cu oameni ca sa fac glume, nu sa ma vait, prietenii nu se fac cat ai bate din palme, ci cat ai bate din picioare un concert intreg, sunt norocoasa, incep sa primesc iar musafiri. Si fara comentarii o perioada, pentru ca, din pacate, apar oameni din ce in ce mai agresivi iar lumea nu o sa se duca de rapa daca blogul meu n-are comentarii.

Tuesday, September 02, 2008

Pe strada

Trei sfinti treceau pe strada Sf. Petru, tinandu-se de brat si mirosind tuberozele vandute la metrou. Fusesera la dentist probabil, pentru ca tineau niste bucati de tifon la gura si firele desirate li se pierdusera prin barbile prealungi.
Apoi o doamna mare a ridicat o sipca de la gard, s-a subtiat ca o ruleta si astfel a intrat in curtea unei firme. Un smoc din coada ei stufoasa a ramas agatat de o buruiana.
Trei persoane au calcat pe-o guma la metrou si s-au vazut astfel cu pantofii lipiti de patratele. O astfel de experienta si coincidenta ar fi trebuit poate sa-i apropie, dar ei si-au vazut fiecare de scara lui rulanta.
Iar eu merg pe strada si am probleme existentiale.