Sunday, April 29, 2007

Cand nu mai stii pe unde esti

Exista un om imbracat modest in haine de culoarea soricarului, care strabate tot orasul tinand in mana o valiza. In valiza are un oras portabil. Uneori, cand oamenii din orasul lui mor, ca sa-i inlocuiasca, se transforma in vanzator ambulant si vine in lumea mare ca sa prinda noi locuitori. Trebuie doar sa cumperi ceva de la el, chiar si un creion, si a doua zi te trezesti in patul tau din valiza.

In oras toate lucrurile seamana cu vechea ta lume, numai ca sunt mult mai grosolan construite si par sa semene toate intre ele. Poti sa-ti dai seama daca te uiti cu atentie in jurul tau. Daca locuiesti intr-o cladire care seamana cu o cutie de farduri veche si goala, daca peste tot este praf si miroase a ruj expirat, daca ti se pare ca totul este prea gri sau prea maro, daca ti se pare ca lumea din jurul tau pare sa nu mai astepte nimic si se simte prinsa in capcana, dar este in continuare obsedata de timp si de lucruri marunte si rele, inseamna ca faci parte din orasul portabil. Poti sa scapi din el daca nu cumva lipsa de aer din valiza nu te-a secatuit prea mult sau daca nu te-ai transformat deja intr-o copie grosolana a ta.

Maggie Taylor



www.maggietaylor.com

Saturday, April 28, 2007

The science of love

You tell yourself: My heart is broken.

Science tells you: Brain imaging studies have shown that romantic rejection hurts like physical pain. The same circuits of grey matter are triggered whether you have broken up or broken a leg.


Friday, April 27, 2007

Afghan women gallery

A prostitute in Kabul. Decades of war have left thousands of women poverty-stricken, forcing them to turn secretly to prostitution to support their families. If discovered these women would be killed by their families to maintain honor for the family name.

The women's shelter in Kandahar is home to Bibi Aisha, a widow with three children. She is severely mentally unstable which causes the staff to chain her up once a week when she acts up. Other widowed women like Bibi Aisha live at the shelter, most of them suffering from depression. The Human Rights Commission in Kandahar says 86 percent of women in Afghanistan are clinically depressed.

A woman prays at the Kart-e-Sakhi mosque in Kabul. Women are allowed to pray here once a week.

Si se considera ca feminismul nu are nici un rost pe lumea asta :)
More photos HERE



Wednesday, April 25, 2007

Daca vreti sa participati la un concurs de fotografie digitala


Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni organizează DigiPhoto 2007, un concurs național de fotografie digitală desfășurat online la adresa www.digiphoto.asii.ro .

Premiile insumeaza o valoare de peste 3000 de euro. Temele propuse pentru concurs sunt:
Conceptul de rural in Romania | Verdele incepe sa dispara | Manipulare Digitala | Acustic

In data de 19 mai in Iasi va avea loc un workshop sustinut de fotografi cu notorietate in comunitatea romaneasca, membri ai juriului. De asemenea se vor acorda
premiile castigatorilor, care vor avea asigurat transportul, masa si cazarea pentru prezenta in Iasi. Ca punct final DigiPhoto va avea una sau mai multe expozitii care
reunesc cele mai bune lucrari inscrise in concurs.

Inscrierile se fac pe www.digiphoto.asii.ro !

Daca aveti nevoie de mai multe informatii cred ca Ciprian nu se va supara sa vi le dea.

Tuesday, April 24, 2007

Eu, zilele astea

Propozitia "ce bine e sa mananci mere!" ma reprezinta cel mai bine zilele astea.
Merg pe jos in fiecare dimineata si in fiecare seara cam trei sferturi de ora. De fiecare data lumina soarelui e alta si de fiecare data adidasii ma bat altfel. Dar asta nu ma opreste sa merg mult si incet si sa ma uit la garduri. Daca vreo 2 luni am avut o obsesie cu uitatul la acoperisurile caselor, acum am o obsesie legata de garduri. Sunt unele cu capete de lei ruginiti foarte frumoase. Sau cu lalele ucigase. Sau cu pasari-musca ( pasarile-musca trebuie sa se duca tocmai pana in infern ca sa-si spele aripile, dar nu si le usuca tot acolo)
Cand am fost la expozitia de fotografie 'New York - repere arhitecturale celebre" (incantator nume!) am aflat ca: exista un prim comisar pentru parcuri, abolitionisti si horticultori, ca exista un magazin special pentru sticla, argintarie, ceasuri si candelabre ( cine are ceas e musai sa aiba si un candelabru), ca new yorkezii aveau un custode al rezervorului, ca in anii '30 parasutismul civil era foarte popular de aceea s-a construit un turn pentru salturile cu parasuta si ca Lois Lane a trait in aceeasi casa cu Antoine de Saint-Exupéry ( apartamentul de pe 240 Central Park South).
Tot weekend-ul mi s-a plimbat prin minte ce zicea Rabelais "daca o himera leganandu-se in gol, poate manca intentii ascunse". Ieri am vazut pe soldul unei doamne, acoperit cu o fusta din stofa neagra, o scama in forma de himera. Scama avea un capat care atarna in gol.
Si duminica am aflat ca orice organism viu, in afara de fiinta umana, poate fi brevetat.

Yuri Dojc

www.yuridojc.com

Sunday, April 22, 2007

Despre demoni, duminica

www.hippopotamouse.com

Cat timp astept sa ma insanatosesc complet, stau in casa, dorm mult, citesc Virginia Woolf si visez bizarerii. Dupa ce toata saptamana am visat numai insecte din cele mai dezgustatoare specii, acum am inceput sa visez demoni. O schimbare placuta si aducatoare de prospetime, as putea zice :P
Nu e bine sa superi demonii. Am citit undeva ca un om, dupa ce a scuipat pe un demon, a devenit invizibil iar vocea lui nu mai putea fi auzita. Nu toti demonii sunt rai insa. Sunt unii care iti dau impresia ca iti merge prost pentru ca i-ai suparat, dar de fapt ei doar te pun sa traiesti o iluzie din care te trezesti curand si-ti dai seama ca norocul nu te-a parasit. Cam asa ceva mi-a spus azi noapte un demon care luase infatisarea Gretei Garbo.

Drop dead gorgeous - Daniela Edburg



Un fel de Frumoasa din Padurea Adormita contemporana.

click HERE

Friday, April 20, 2007

Tot despre groapa

Groapa din fata cabinetului de avocatura care naste de zor mosneguti naste si o gramada de lucruri incredibile: umplutura de plapuma, foi rosii de hartie, cutii de toate felurile si o maimuta de plus cu care s-au jucat probabil toti copiii de gnomi-fierari din burta pamantului. Maimuta era foarte murdara, dar foarte misto si avea un aer familiar. Am vrut sa-i fac o poza dar erau foarte multi muncitori in jur. Eu am curaj sa inving multe boli dar nu am curaj sa infrunt muncitorii. Nu stiu de ce - poate pentru ca arunca in tine, atunci cand te astepti mai putin si ti-e lumea mai draga, cu obiecte neasteptate. Am vazut chiar, mai demult, cum un muncitor a aruncat intr-o fata cu un ciocan. Pentru ca nu a nimerit-o, a devenit perserverent si a inceput sa arunce cu bucati de tencuiala.

David Michael Kennedy


www.davidmichaelkennedy.com

Ormond Gigli


www.ormondgigli.com

Wednesday, April 18, 2007

Miercurizotaurul

Nu am avut niciodata o parere anume despre miercuri pana cand nu am aflat de miercurizotaur. Nu stii niciodata ce o sa-ti aduca miercurizotaurul. In timpul celorlalte zile se plimba in cusca lui dintre marti si joi, dand cu copitele de culoarea mierii in peretii proaspat varuiti. Cand ii vine timpul, se poarta imprevizibil. Saptamana asta se pare ca are o obsesie legata de par si daca el are o obsesie, inseamna ca am si eu. O pisica manca dimineata un piepten langa un bloc. Langa un gard se pare ca organizasera o intalnire un club de frizeri care, in loc de mestecat seminte, taiasera niste suvite si nu ma maturasera apoi. In metrou adia un curent de 100 de foehnuri fara difuzor iar acum hanoracul a inceput sa mi se despleteasca.

Click the link

Becky Crow - contemporary jewellery

Tom Hill


Terry (bent objects) The lonely love life of little Lawrence Lemon

O leapsa

Primita de la exstatic.
Imi doresc asa:
1) Sanatate. De acum inainte, de cate ori se iveste vreo ocazie sa-mi pun dorinte o sa-mi doresc si sanatate. Am trecut printr-o perioada in care, daca as fi putut sa deschid o usa si sa ma uit in interiorul corpului meu, as fi tipat si as luat-o la fuga. Nu mai vreau sa trec prin asa ceva, nu mai vreau sa am in mine filme horror japoneze.
2) Un lipici bun pentru hartie si carton.
3) O casa alba cu usi care se inchid bine, mobila imposibila si ferestre neserioase

Tuesday, April 17, 2007

Rachael Sudlow - Cowscapes

LINK

Cand esti mare te gandesti la cum era cand erai mic

Cand eram foarte mica, eram foarte serioasa si activitatea mea preferata era sa sa stau pe canapea si sa ma uit la caricaturile lui Daumier. Grotescul lor ma fascina. Deseneam si eu cu cariocile mele mov, dar nu figuri de oameni. Am dat peste un astfel de desen de curand si mi s-a parut un desen de copil cu probleme de personalitate. Era o casa cu un stil arhitectural foarte ciudat, avea galeti in loc de ferestre si rotite in loc de fundatie. Si in pivnita avea un fel de cimitir. Cred ca eram vampir cand eram mica.
Cand eram foarte mica nu prea avem chef de joc. Acum ca sunt mare, m-as juca fara oprire, dar, din pacate, oameni cu care sa te joci gasesti foarte greu. Dar foarte greu! Iar oamenii care sa-ti dea ei idei de joc din proprie initiativa sunt si mai rari. La fel de rari ca lupii rosii.
Tot cand eram mica eram de parere ca buricele oamenilor sunt un fel de vizoare neexploatate. Altfel ocupa loc degeaba in corp. Nu stiu daca acum am alta opinie. Apropo de vizoare, eu nici acum nu pot sa pricep de ce trebuie sa vedem pe vizor o lume deformata. Chiar si cea mai draga persoana, privita pe vizor, capata infatisarea unui psihopat cu un mic fierastrau ascuns in buzunarul de la piept. Nu se poate inventa un vizor care sa nu fie luat din sala oglinzilor strambe?

Saturday, April 14, 2007

Sambata dimineata

Sambata, la 7 dimineata, este plin de lume pe strada, dar se aud foarte putine vorbe. Si e mai bine asa, ca nu sunt singura pe strada, cu greutatea aia fixata in creier.
In parc un caine cu fata de dragon sta pe o banca unde am si eu vreo doua amintiri, in timp ce stapanul citeste in picioare ziarul. Un domn care seamana foarte tare cu omuletul de la Bic isi plimba cainele lung si subtire, de forma unui pix. Zilele astea o sa-mi umplu mintea cu toate amanuntele din jur, o sa observ desenele de pe toate cantarele din lume si toate numerele de case si presurile din fata usilor si toate fetele de oameni, de la varful nasului la sireturi, ca sa reajung la linistea pe care o aveam inainte, cand ma bagam la umbra unui artar cu capete de leu in varful crengilor si eram fericita, loc unde acum mi-e greu sa ajung.

Friday, April 13, 2007

Thursday, April 12, 2007

La mine in cartier

In fata unui cabinet de avocatura s-a sapat o groapa foarte mare si adanca. Cum a aparut groapa, zona s-a umplut de mosneguti. Parca groapa naste noaptea cohorte de batranei care se misca apoi vioi, la orice ora, pe strazile din jur: cara diverse chestii din care sar arcuri cu roaba, se rastesc la trecatori, arunca nervosi cu pietricele, se cearta cu batraneii avocatilor, viziteaza centrala cartierului, isi baga nasul in masina omului care repara mereu masini cu tapiterie roasa, verzuie. Inca nu au intrat si in bloc, dar probabil o sa gasesc cativa in curand si pe scari, in lift sau in boxa cu tabloul electric, marsaluind in cete.

Wednesday, April 11, 2007

:)



Domestic was launched by Stéphane Arriubergé, Christine Montard and Massimiliano Iorio in 2005.
"As a true alternative to wallpaper, the Vynil collection, named from the material from which it is made of, gives the hand to the final user who, incited to turn his/her interior into a space of self-expression, becomes the designer of his/her own decoration..

More here


Eu chiar mi-as pune asa ceva pe jos chiar daca m-as simti zilnic ca intr-o povestire de Agatha Christie.
from here

Trebuie sa termini tot din farfurie ca sa salvezi casa scufundata.
from here

Jennifer Collier


Tea bags, found objects and wax

jennifercollier.co.ok

Tuesday, April 10, 2007

Cum nu l-am ajutat pe gandac

Stateam in pat si ma uitam la un gandac de faina cum incerca sa urce pe marginea draperiei albe. Era mic, maro si hotarat. Sau asa parea de la distanta. A pornit cu dreptul sau cu stangul, nu mai tin minte. Timpul lui era diferit de al meu. La fiecare 10 secunde se oprea si se ridica un pic, uitandu-se in susul drumului. Parea ca face niste calcule mentale. Sau ca face un popas pe marginea drumului. Poate in astea 10 secunde soarele apunea pentru el de vreo doua ori. Poate voia sa ajunga la mare. Poate spera sa gaseasca acolo sus pe cineva venit din orez.
Dupa vreo cinci minute parcursese cam jumatate din tivul draperiei. Parea la fel de hotarat ca la inceput. Dar a ajuns la o bucla de ata. Era o bucla de roller-coaster. Asa ca, pornind cu acelasi pas egal, gandacul a inceput sa se invarta in bucla de ata crem. Chiar stand si cu capul in jos, echilibrul lui era de invidiat. S-a invartit de vreo doua ori si apoi a luat-o inapoi. Asta m-a frustrat foarte tare. Cum adica, a ajuns pana acolo si acum o amarata de ata il pacaleste si-l intoarce din drum? Gandacule, lasa ca te ajut eu! Iti arat eu calea cea dreapta de la care asa usor te-ai abatut! Din lene insa, l-am lasat in pace.
Oricum ce-l astepta sus? O galerie si niste clesti. Un tavan. Ajuns sus oricum ar fi trebuit sa porneasca in jos si alte poteci nu pareau mai interesante decat perdeaua. De ce exista obsesia asta pentru terminat lucruri, mers pana la capat, pus piciorul victorios pe un punct si strigat "Am ajuns intr-o fundatura! Nu mai am unde sa merg mai departe!"?
Gandacul mi-a multumit telepatic ca l-am lasat in pace sa se intoarca din drum. El nu vrusese probabil decat sa se duca la iarmaroc, la roller-coaster.

La sfarsit am vrut sa-i fac o poza. Intr-un mod ciudat gandacul nu a iesit in nici o poza.

White Minor


Link

Monday, April 09, 2007

Vintage


In corpul meu este Anglia. Ne luam ceaiul langa fereastra si pe fata de masa crosetata acum multi ani de o batranica bizara, cad in progresie aritmetica firimituri. Ele par verzi in lumina ploii de afara.
Rinichii mei, imbracati in rochii violete si gulere de dantela, proaspat curatate de scame, au iesit pe usa pentru plimbarea zilnica, impungandu-se cu umbrele ascutite si ude. Sunt dojeniti de cainele prelung, cu urechi mari cat o zi si ochi tristi. Afara, pe gazonul imperfect si plin de noroi zace o minge de ping-pong dezumflata. Este doar o vitamina peste care trec ghetele celor doua.

Wednesday, April 04, 2007

Robert Frank

Link 1
Link 2
Link 3

Lucruri

Uneori nu exista nici o diferenta intre un tramvai si o biserica. Claxonul tramvaiului bate exact ca niste clopote din turla.

Un matiz busit, cu farurile zdrobite si nasul turtit seamana leit-poleit cu Arnold Schwarzenegger in Terminator 1, cand isi scoate un ochi care nu mai mergea si incepe sa-i palpaie in craniu o luminita rosie. Da, luminita rosie exista si in craniul matizului.

Animalele de plus de care sunt pline cabinele multor camioane demonstreaza ca un sofer de camion nu este chiar atat de diferit de o copilita inocenta si imatura, care isi umple patul de jucarii. Cu cat este soferul mai voinic, mai chel, mai tatuat si cu sprancene mai furioase, cu atat este copilita lui interioara mai puternica si ii da ghes sa cumpere mii de mutunachi pufosi si ieftini.

Exista multi oameni care s-ar simti mult mai fericiti, mai feriti si mai putin speriati daca ar putea sa se imbrace pe dinauntru. Sa umble goi pe strada, dar sa vezi pe sub piele ca au un pulover cu nasturi mari si rotunzi iar pe sub genunchi blugii ar face cute. Din pacate, nu ar putea da din degetele de la picioare pentru ca pantofii de sub ele le-ar obliga sa stea nemiscate. Mi se pare nedrept insa ca, si in aceasta situatie exceptionala, pantofii tot ar bate picioarele si ar produce rani :(

Ma tem ca dovezile arata ca sunt si eu genul ala de persoana care, uneori, cand sta de vorba cu cineva, aduna mental pe o coloana asemanarile si pe o coloana deosebirile cu acea persoana. Daca sunt mult mai multe deosebiri incepe sa bata moneda pe ele, ca un fierar care stie una si buna. Evident, asemanarile sunt lasate intr-o balta undeva, unde palpaie cat palpaie si apoi se opresc. Si cat dispretuiam inainte tipul asta de oameni! :(

Monday, April 02, 2007

Fara energie

Da, zilele astea nu pot sa inteleg ( a se citi "nu pot sa sufar") oamenii care debordeaza de energie. Care intra pe usa cu putere, cu parul plin de raze luminoase, mirosind a aer curat si zapada, desi afara e praf si cald. Pentru ca eu ma scurg pe langa ziduri intunecate iar la intunericul cearcanelor mele musetelul isi pierde petalele si forta vindecatoare. Bineinteles ma scurg aruncand priviri rauvoitoare celor energici care, nu stiu cum, imi sar in fata pe drum ca niste dopuri de sampanie scapate de sub control. Ar trebui sa-mi iau si niste haine adecvate, o pelerina sumbra cu gluga ampla, unde sa ma ascund de razele soarelui si de rasetele copiilor care se joaca :P Este ciudat sa urasti lumea si vitalitatea imbracat in blugi!

Cel mai tare ma enerveaza cei care canta la metrou. Daruirea lor, ritmul lor nebunesc, cuvintele pline de pasiune si vocile berbante care se aud la mii de kilometri departare ma fac sa-mi vina sa le rup mandolinele, tamburinele si ce mai au ei pe acolo in mii de bucati. Pentru ca zilnic sunt la fel de proaspeti si cu plamani sanatosi si imi amintesc de zilele in care aveam energie si nu ma calcau pe nervi deloc :D

Apoi ma enerveaza cei care stau in fata metroului de la Romana si se harjonesc. Hai, inteleg sa te harjonesti o zi, doua...dar sa te harjonesti timp de o saptamana mi se pare exagerat! Eu iau de o luna ulei de catina si d-abia am putere sa ma duc sa-mi cumpar ciocolata pe care oricum nu am voie sa o mananc si tu alergi si te impingi si calci pe picioare oamenii intunecati? Nu e frumos!

Oamenii din curtea spitalului Colentina. Oameni bolnavi sunteti voi?? De cate ori ma duc pe acolo dau peste bodyguarzi stralucitori de sanatate ca niste mere in cos, de bolnavi saltareti in pijamalele lor si de vizitatori care vin plini de armonie, tinandu-se de mana. Chiar si cand ploua torential, tot locul emana o vioiciune ciudata, total nepasator fata de faptul ca mie mi se rupsesera 3 spite la umbrela.

*Cu fiecare post pe care il scriu, acest blog devine din ce in ce mai nezen!

Biletul se cumpara de la capat

Cum e cand pantofii ajung la La Capatul Puterilor? Se dau jos din tramvai, se opresc din facut toc-toc pe pavaj si se opresc in fata unei usi plina de zgarieturi slabe, fara vizor sau placuta cu nume sau numar. Sa spunem doar ca pe aici e mereu un intuneric rosu si toate lucrurile stau incremenite si dor. Instantaneu pielea se scurge toropita de pe pantofi, ramai doar cu scheletul incaltarilor dar si el pica os cu os in praf.
Aici nimic nu are putere sa stea: gaturile sa sustina cupele de pahar, gaturile sa sustina capetele si ochii - parul care tot cade in ei; totul se scurge fara vlaga la vale. Nu exista putere in degete, in genunchi, in pleoape. Nici pentru o respiratie adanca nu exista loc. Dar poti intalni oameni care chitaie lesinat ca sobolanii de metrou - prea mult ceai de coada soricelului baut. Acum stau si astept la capat sa termine vatmanul de ascultat muzica de la radio, sa-si termine de citit ziarul, de baut nessul si sa revenim in oras, la pantofi noi. Vreau sa ma duc vesela la cineva care locuieste foarte aproape de un pictor.

*post scris sub influenta polidinului :D