Mintea mea este o fabrica de carioci, creioane colorate si carbuni. Se rostogolesc gandurile desenandu-se cu de la sine putere, se invart si se amesteca pana cand nu mai pot sa cuprind cu ochii mintii tot ce se intampla acolo. Nu am timp sa notez, sa fac schite sau sa filmez toata tevatura si rotirea continua. Uneori se strica rau caruselul si o ia intr-un ritm nebun pana cand iese din suruburi si porneste peste camp, scartaind si rotindu-se, da de un copac si se loveste, se face praf, se transforma in altceva si rotirea razna o ia de la capat.
Cand sa notez despre koriacii crescatori de reni care tricoteaza in iarba inalta si galbena haine cu maneci drept scari pana la cer, despre zmeura din zloata si omul cu privire ascutita de grebla, despre parchetul facut din picioare de pamanteni si plamanul mov, de culoarea matusii, despre pietrele inventate spre a mobiliza bolnavii in pat ca pe niste corturi, despre telegrafistul cu fatza de martzi, ora 12 si fiinta pribeaga alcatuita din oase si bere, despre fondul de ten facut din paine prajita si pescarusii minusculi, care miros a nisip si alge si care coboara din cer sa ciupeasca corzile fetelor care au viori in par? Mi-e peste putinta sa domolesc rotirea din capul meu si pierd asa de multe secvente si scene, ca atunci cand te uiti la un film care-ti place dar trebuie sa te duci sa bei apa si ti-e ciuda ca ai pierdut in acest timp din film, nu stii exact ce, poate chiar cea mai frumoasa scena :-w.
