Din cauza ca sunt alergica ( da' alergica rau) la muscatura de purici, mi-este ingrozitor de frica de aratarile astea mici si odioase. Inchipuiti-va teroarea ce mi s-a asternut pe chip si in suflet cand am vazut ditamai printul la frontline, cu puricele cu afisul sub brat.
Pentru ca le am cu psihologia am incercat diverse tertipuri ca sa ma determin sa termin cu frica asta ( rationala de fapt) de purici. Asa ca am scris o povestire cu purici, povestioara care trebuia sa fie hazlie, sa ma faca sa rad si sa zic: puricii sunt ok, n-ai de ce sa te temi. Era vorba despre aventurile unui purice dintr-o orchestra aflata intr-un chiosc al unei gradini de vara, unde era cald, atat de cald incat puricii care cantau la violoncel aveau camasile transpirate, lipite de spatele lor paros. Din pacate dupa povestirea asta, imaginandu-mi ochisorii lor negri, cuprinsi de pasiunea muzicii, frica mea a mai luat un 1% in amploare.
5 comments:
incearca sa-ti imaginezi o orchestra creola de jazz condusa de Louis Amstrong, trompeta, poate ti se vor parea mai prietenosi :)
da, dar tot transpirati sunt. plus ca eu nu pot vedea cantand la trompeta un purice slab. trebuie sa fie gras. si asta e scary. aia grasi provoaca daune mult mai mari :P
lasa, mai, de ceva tot trebuie sa iti fie frica si decat sa ai, Doamne-fereste, vreo fobie sociala, mai bine te isterizezi la puricei.
dar ce, puricii nu traiesc in societate? discriminare! "{
puricii sunt niste giganti :P
Post a Comment